Vine războiul? Analist important de la București: conflictul Transnistrean se va dezgheța în 2018! E și problema României.

„Este un început de an furtunos din punct de vedere geopolitic, dar evenimentele nu sunt atât de grave pe cât par. Este bine să discutăm asta ca să clarificăm treburile la începutul unui an pe care noi l-am anunţat că va fi foarte tensionat din punct de vedere geopolitic. Pentru ca să aşezăm treburile într-un mod corespunzător, trebuie să reamintim că în afara lucrurilor care se pot discuta despre Republica Moldova în legătură cu Rusia sau cu România, în mod evident trebuie să discutăm iniţial despre faptul că pe teritorul Republicii Moldova există un conflict îngheţat de către autorităţile ruseşti, cum au mai multe conflicte îngheţate în zona fost sovietică, dar acest conflict din Transnistria este posibil să fie dezgheţat în 2018, când lumea se reaşează şi ordinea mondială schimbată deja se va implementa într-un fel mai clar pentru oamenii de specialitate, mai puţin clar pentru oamenii implicaţi, aici vorbim atât despre cetăţenii din Republica Moldova, românii de acolo, cât şi despre românii noştri care sunt foarte atenţi”, a spus Cozmin Guşă.

„Ce se întâmplă de fapt? Faptic, Guvernul, care este condus de prim-ministrul Filip, dar de fapt este condus de liderul de facto al Moldovei, Vlad Plahotniuc, încearcă nişte numiri în zone-cheie pentru decizia administrativă de la Chişinău, care numiri nu sunt bine-văzute de către rusofili sau de către rusofilii declaraţi. Leancă, după cum bine ştiţi, este şi fost prim-ministru şi fost ministru de externe şi, mai important, este un fost angajat al Ambasadei Uniunii Sovietice de la Bucureşti, de dinainte de 1989. Tănase, la rândul lui, este un moldovenist, dar de tentă pro-română, care are rădăcini puternice şi tot în legătură cu Vlad Plahotniuc. Practic, Dodon refuză aceste numiri care i-ar da o putere mult mai mare în interiorul Guvernului, pe nişte zone-cheie, care sunt pregătite pentru luptele geo-politice care urmează şi acuma Dodon, sigur că… o face cu toată gura, dar nu trebuie să presupunem că o face chiar din convingere, pentru că Dodon, la rândul lui, chiar dacă s-a declarat „putinist” sau rusofil, el este un preşedinte al Moldovei care se va afla în continuare în zona de influenţă a lui Vlad Plahotniuc. Spunem toate lucrurile pentru că, în mod sigur, dacă eu le ştiu sau noi le ştim, ele sunt ştiute şi de către strategii de la Kremlin şi atunci jocul trebuie să devină într-un fel transparent şi pentru observatorii din România care sunt interesaţi de aşa ceva”, a zis Cozmin Guşă.

„România se va poziţiona doar într-un mod discret şi informal, ăsta este pronosticul meu, cum a făcut-o şi până acuma. Şi cum este bine s-o şi facă. România nu poate să fie partener de beligeranţă geopolitică pe subiectul Moldova, care este un alt stat independent şi suveran. Nici nu are greutatea geopolitică în faţa Rusiei să facă acest lucru şi ar da apă la moară unei falange care stă în spatele lui Dodon şi care atunci ar putea să reclame în faţa instituţiilor internaţionale o încercare de ingerinţă în problemele interne, lucru pe care Dodon l-a şi făcut până acuma şi va continua să-l facă. Avem 2 jucători de formă, 2 actori falşi în conflictul de la Chişinău: un Dodon care se preface că nu este omul lui Plahotniuc şi un Traian Băsescu, care se preface că ar fi un preşedinte cu autoritate de partid politic la Chişinău, el este preşedintele de onoare al Partidului Unităţii Naţionale. Important pentru autorităţile româneşti este să-şi controleze foarte bine pionii care există acolo pe teren, care să fie mai eficienţi decât piesele de şah mult mai grele şi mai infiltrate de mult timp ale Federaţiei Ruse”, a concluzionat Cozmin Guşă.